Mihai Roman, atacantul în vârstă de 36 de ani de la FC Botoșani, a adus cele trei puncte pentru echipa sa în duelul cu FC Voluntari, deși a vrut să se lase de fotbal în această vară.
FC Voluntari și FC Botoșani s-au întâlnit în cadrul etapei a doua din Liga 1, iar moldovenii s-au impus cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Mihai Roman, în minutul 70.
Mihai Roman a fost introdus pe teren imediat după pauză, în locul lui Richard Steven Sila (23 de ani) și a fost asul din mâneca antrenorului Marius Croitoru.
La finalul partidei, Mihai Roman a explicat că simte că mai poate ajuta echipa încă un sezon, motiv pentru care a revenit asupra deciziei de a pune ghetele în cui.
„A fost o partidă dificilă, ne așteptam. E un adversar care pune probleme, joacă fotbal. Ne bucurăm pentru prima victorie din acest sezon, ne dorim să o ținem tot așa și la final să ne clasăm în primele șase.
Au trecut ani peste mine, am și eu o vârstă, știu ce am de făcut pe teren. De fiecare dată intru cu dăruire, cu pasiune, fotbalul mi-a dăruit totul. Mă bucur că am reușit să marchez și să îmi ajut echipa să ia cele trei puncte.
Având în vedere că am avut în gând să mă las, mă bucur că nu am făcut-o, cred că mai pot juca și în acest sezon. Mă bucură foarte mult că pot să îmi ajut echipa. Ne dorim să ne clasăm în primele șase, dar va fi un sezon și mai dificil decât cel trecut. Totuși, noi vom juca fiecare meci la victorie”, a spus Mihai Roman, după meci, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER